Lacul Sfânta Ana este una dintre cele mai importante atracţii naturale ale Ţinutului Secuiesc, totodată fiind unicul lac din Europa Central-Estică format pe fundul craterului unui vulcan stins,unul dintre cele două aflate în masivul Ciomatu, situat în partea sudică al masivului vulcanic Harghita, în timp ce în celălalt crater se află Tânovul Mohoş. Lacul Sfânta Ana se află la o altitudine de 949-950 m şi este situat pe teritoriul Rezervaţiei Naturale Mohoş.

Accesibilitate
Lacul Sfânta Ana se află la o distanţă de 55 km de Municipiul Miercurea Ciuc, 48 km de Municipiul Sfântu Gheorghe, respectiv 33 km de oraşul Târgu Secuiesc. Lacul Sfânta Ana poate fi accesat prin legătura DN12 (Miercurea Ciuc-Sfântu Gheorghe) din punctul de intersecţie cu drumul judeţean 113 din localitatea Bixad. Dinspre Târgu Secuiesc poate fi atins din direcţia Turia pe DN 113. Pornind pe jos de la Tuşnad Băi pe poteca turistică de cca. 4,5 km indicat cu cruce roşie poate fi atins în aprox. 1,5 ore. Dinspre Lăzăreni pornind în direcţia nord, urmărind semnul cu cruce roşie apoi cel cu cruce albastră, distanţa până Tânovul Mohoş este de aprox. 10 km, iar până la Lacul Sfânta Ana încă 2 km, în total 3 ore de mers pe jos.

Descrierea
Masivul Ciomatu aparţine arcului vulcanic al Carpaţilor Orientali, care s-a format pe extremitatea nordică respectiv estică a depresiunii colinare a Transilvaniei ca rezultatul unei activităţi vulcanice intense din perioada terţiarului. Masivul Ciomatu dispune de o construcţie vulcanică în centrul căreia se identifică două cratere-gemene. Perioada erupţiei celei mai recente a fost identificată cu 10.700 ani în urmă. Un alt grup de cercetători estimează ca dată a ultimei erupţii 35.000 ani în urmă. Pe baza reziduurilor lacunare de nămol cu vârsta de 30.000 de ani, cele mai noi investigaţii încă nepublicate ale cercetătorilor Pilbáth Attila şi Pál Zoltán presupun o activitate mai vârstnică.

Evoluţia Lacului Sfânta Ana
Evoluţia limnologică ai ultimelor 10.000 ani prezintă mai multe etape. În urma cercetărilor ultimilor ani ale lui Pál Zoltán şi Pilbáth Attila, au fost identificate mai multe faze distincte: în urmă cu 9.800 ani, Lacul Sfânta Ana arăta o înfăţişare a unui lac mlăştinos cu acumulări de turbă cu adâncimi reduse. Cu aproximativ 8.800 ani în urmă acesta arăta o înfăţişare de tinov şi lac de mlaştină. Începând cu aproximativ 7.050 de ani în urmă lacul prezenta caracteristici mezotrofice după care s-a transformat într-un lac cu nivel crescând, iar până în urmă cu 2.700 de ani avea un nivel variabil al apei. Cu mai bine de 700 ani în urmă lacul s-a transformat într-o zonă oligotrofică-abisică care trecea de nivelul de 12 m adâncime. Pál Zoltán şi Pilbáth Attila menţionează că primele semne al eroziunii cauzate de defrişări pot fi identificate cu 900-1000 de ani în urmă. Semnele activităţii umane datează de circa700 de ani, marcand inceputul fenomenului eutrofizaţiei antropogene şi ca urmare scăderea nivelului de apă. Pe extremitatea nord-estică se formează smârcuri superficiale. Ca rezultat al activităţii antropice vegetaţia smârcului determină schimbarea continuă şi grabnică a vegetaţiei.
Lacul Sfânta Ana şi craterul lacului
Albia Lacului Sfânta Ana comparată cu formele conice regulate ale lacurilor vulcanice, formată pe o etapă rapidă de încărcare este caracterizată de o înclinaţie relativ mică pe suprafeţe mari. Totodată ca o consecinţă a formării rapide a lacului s-a redus adâncimea medie şi maximă a apei, respectiv suprafaţa şi perimetrul lacului.

Suprafaţa lacului
Lacul Sfânta Ana are o formă aproape circulară, similar cu o paletă de pictor. Primele date ştiinţifice referitoare la suprafaţa lacului sunt consemnate de Gelei József, profesorul Institutului de Geografie al Universităţii Cluj Napoca, şi care arată că lacul are o suprafaţă de 21,3 ha (1909). 90 ani mai târziu în 1999-2000 studenţii Universităţii Babes-Bolyai au măsurat 19,3 ha. Această schimbare a suprafeţei se datorează cu precădere scăderii nivelului apei.

Perimetrul lacului
La mijlocul sec. XIX conform descrierii date de Orbán Balázs circumferinţa lacului coincidea cu poteca din înconjurul actual al lacului. De atuncea perimetrul lacului s-a redus considerabil: în 1909 a fost consemnat o lungime de 1749 m, iar în 1999 1617 m.

Nivelul apei
Conform datelor din studiul elaborat de Pál Zoltán és Pilbáth Attila nivelul apei lacului este la 949-950 m de la înălţimea nivelului mării. Diferenţele dintre nivelul apei şi marginea craterului sunt între 120-350 m. Volumul apei din lac înregistrat în anul 1909 a fost de 86500 m3. Acest parametru într-o perioadă de 90 de ani s-a micşorat la 68500 m3.

Adâncimea maximă a lacului
Primele date referitoare la adâncimea lacului sunt consemnate de Orbán Balázs măsurând 12,5 m încă din anul 1867. Prima măsurătoare oficială a fost efectuată de Gelei József în 1909, acesta măsurând 8,3 m. Conform cercetătorilor din prezent valoarea maximă referitoare la adâncimea lacului nu depăşeşte 6-6,3 m. Această marjă de diferenţe se atribuie volumului de gheaţă topită care contribuie la creşterea nivelului apei cu 60-70 cm.
Prin tehnologia modernă a aparatelor de înaltă frecvenţă în 2000 s-a elaborat prima hartă cu grosimea nămolului datorită efortului echipei conduse de Pál Zoltán. Analizând această hartă putem afla că grosimea maximă a nămolului pealocuri depăşeşte valoarea de 4m.

Caracteristicile stratului de gheaţă
Dat fiind faptul că lacul s-a format într-un crater vulcanic individual şi bine conturat, singura sursă de apă este volumul de apă pluvial, respectiv scurgerile de suprafaţă de pe versantul interior al craterului. Din această cauză de exemplu în 1909 concentraţia substanţelor minerale a apei a fost mai mică decât a apei distilate. Datorită acestei caracteristici pe suprafaţa lacului repede se formează stratul compact de gheaţă. Acest proces de îngheţare relativ rapidă poate fi observat şi în zilele noastre. Deasemenea o altă caracteristică este grosimea relativ mai mare a stratului de gheaţă. Astfel cercetările efectuate în 1999 de Pál Zoltán au rezultat o grosime medie de 70 cm pealocuri trecând şi de 1 m.

Calitatea apei
La începutul sec. 19 concentraţia substanţelor minerale era mai mică decât a apei distilate. În prezent datorită sezonului estival probele efectuate arată prezenţa materialelor organice, a loţiunilor de plajă, respectiv a amoniului. Deasemenea investigaţiile referitoare la structura stratului de nămol arată acumulări de materiale poluante de exemplu: de plumb provenit din gazele emanate de autoturisme.
Începând din anul 2017 scăldatul în lac este strict interzis.

Flora şi fauna
Literatura de specialitate menţionează prezenţa în apă a următoarelor specii: năpârcă de apă (Tropidonotus natrix), triton (Triton montadoni), respectiv în perioada de reproducere a broaştelor. Pe malul lacului trăieşte o specie de raţă (Anas acuta) care preferă stratul de turbă de suprafaţă acoperit cu arbuşti. Conform descrierilor în anii 1908 şi 1940 a fost colonizat o nouă specie nouă: somnul pitic din America. Între timp această colonie s-a micşorat dar a reuşit să supravieţuiască, astfel încât din ce în ce mai multe studii actuale fac referire la existenţa lor. Din specia artropodelor populaţii considerabile au: ploşniţa (Notonecta Glauca, Carixa), mai multe specii de libelulă (Erytromma najas, Libellula depressa, Leptetrum men), crapi şi viermi, respectiv monocelulare.

În interiorul craterului se evidenţiază cu o claritate deosebită fenomenul inversiunii vegetaţiei: împrejurimea malului este populată îndeosebi de asociaţii de moli, iar pe crestele cu expunere estică şi sudică găsim asociaţii mixte – fag şi carpen. Acest fenomen se datorează îndeosebi microclimei mai reci şi umezi din interiorul craterului.
Pe porţiunea nord-estică a malului în tinovul de sute de ani au fost identificate mai multe specii de muşchi, rogoz şi roua cerului. Este de menţionat faptul că pe o porţiune mai mare de 50% din perimetrul lacului apa este acoperită de straturi de muşchi.